Lecţia 5 – Puterea gândurilor tale

Dacă crezi ca visele îndrăzneţe, puterea, banii, posesiunile sunt rele – elimină imediat acest gând din mintea ta. Începând de azi, poţi să te concentrezi în a gândi îndrăzneţ. Este o lume imensă. Cu multe probleme de rezolvat. Lumea are nevoie de oameni puternici şi influenţi, cu o dorinţă de a ajuta în a corecta problemele.

Trebuie să devii şi tu unul dintre ei…

Pentru a fi spiritual nu trebuie să duci o viaţă mediocră, lipsită de posesiuni materiale şi multumiri. Greşit. Pentru a fi spiritual trebuie să te implici în lume. Să cauţi să împarţi aceasta cu restul umanităţii. Câteodată prin cunoştiinte. Alteori prin putere şi bani.
Puterea şi banii nu sunt rele. Ele sunt unelte pe care le putem folosi pentru a face aceasta lume mai bună.
* Ghandi şi-a folosit puterea pentru a-şi elibera oamenii;
* Bill Gates şi-a folosit banii pentru a eradica foametea şi sărăcia în Africa.
* Kennedy şi-a folosit puterea pentru a trimite primul om pe Lună, demonstrând limitele umanităţii.
* Jose Silva, şi-a folosit banii pentru a iniţia aceste programe ca sisteme de schimbare şi a instruit peste 12 milioane de oameni în a-şi folosi mintea pentru a-şi modela realitatea.

Cum a apărut ideea „limitării”? Când te-ai născut, ai venit pe această lume fără limitări. „Nu pot” nu exista pentru tine iar lumea era la comanda ta. Dar undeva, pe parcurs ai început să crezi că de fapt există limitări ale potenţialului tău. De undeva am preluat, această noţiune, că soarta ne este predestinată, şi mai mult, că suntem pur şi simplu destinaţi să jucăm un rol fără a avea nimic de spus.

Cum s-a întâmplat acest lucru?

Ai început cu cuvintele pe care le auzeai de la adulţi când erai copil. Ori de la părinţii tăi: „haide fiule, nu poţi deveni astronaut, fii mai realist.”. Ori de la prietenii tăi, „Omule, doar tocilarii devin oameni de stiinţă. Stai lângă noi, vom avea grija de tine.” Sau chiar din partea profesorilor „doreşti să devii un scriitor? De ce? Nu se câştigă bani din acesta. Ştii cât de GREU  este să fi un scriitor de succes? Ia-ţi mai bine o diplomă de inginer.”.
Pe parcursul drumului începem să renunţăm la visele noastre măreţe şi să ne situăm în mediocritate. Şi ne uităm la „oamenii mari”, lideri ai lumii, oameni de afaceri de succes, autori ai celor mai vândute cărţi şi oameni care au schimbat lumea şi vezi realizarile lor care sunt prea departe pentru a le putea atinge şi tu.

Cum ne-am dezvoltat această idee că altcineva ar putea fi „mai bun ca noi”?
Este pentru că au mai mulţi bani? Mai multe cunoştiinţe? Mai multă experienţă?
Poate credem că sunt mai atrăgători, au mai mult succes ori sunt mai carismatici.

Indiferent de motiv, acest sentiment al inegalităţii începe să ne distrugă respectul faţă de sine.  Pe măsură ce odată eram plini de entuziasm acum suntem copleşiti de teamă. În loc să ne bucurăm de libertatea de a putea fi exact ceea ce dorim să fim, acum simţim  o presiune enormă pentru a ne încadra pur şi simplu şi să fim ca restul oamenilor.

Însă marele secret este că nu întotdeauna banii, inteligenţa, moştenirea ori norocul sunt cele care te fac o persoană de succes. Sunt  oameni de succes cu diplome şi oameni de succes fără prea multă educaţie. Sunt oameni de succes care s-au născut bogaţi. Şi sunt oameni de succes care şi-au început drumul din sărăcie. Există oameni de succes în ţări dezvoltate dar de asemenea şi în ţări sărace. Nu există nici o calitate deosebită între aceştia, cu excepţia uneia…

Oamenii de succes din lume înţeleg şi folosesc legea atractiei în viaţa lor de zi cu zi.

Ei înţeleg că abundenţa este acolo pentru ei. Nu este o situaţie de tip câştigă-pierde, există destul pentru toată lumea. Putem avea cu toţii succes, putem fi bogaţi şi influenţi. Pentru că cel mai mare secret, constă în mentalitatea ta, nu în circumstanţele curente care îţi determină succesul

Umanitatea trebuie să înţeleagă să dezvolte gândirea corectă pentru a atrage succesul. Odată ce ai devenit de succes, în stilul tău, poţi începe să îţi foloseşti succesul pentru a ajuta şi restul umanităţii. Gândeşte-te câte cauze ai putea finanţa, oamenii pe care i-ai putea mobiliza în bine, slujbele pe care le-ai putea crea, frumusetea pe care ai putea-o aduce în lume. Eşti pregătit să începi?

Acesta este un proces în trei paşi.

Pasul 1: recâştigă-ţi increderea.
Problema încrederii este că atunci când o ai, ştie toată lumea. Chiar dacă nu e tangibilă, ca un lucru pe care să îl poţi pune în buzunar, încrederea este „acel ceva” care îi atrage pe oameni către tine. Te mişti diferit, vorbeşti diferit, chiar  gândeşti diferit.  Şi de ce? Pentru că ai o voce interioară care îţi spune, „pot ”.

Şi atunci când îţi pierzi încrederea, toată lumea ştie asta. Nu mai ai postura de drept, ochii tăi îşi pierd sclipirea iar întreaga ta fiinţă începe să se abandoneze.
Şi de ce? Pentru că aceea voce interioară spune, „pe cine încerci să  păcăleşti?”
Cum ceva aşa de simplu precum o credinţă poate avea un efect atât de drastic în abordarea vieţii? Diferenţa dintre un director executiv şi un muncitor nu este decât o percepţie?  Încrederea ta nu este ceva ce poţi vedea, atinge ori mirosi dar totuşi ştii cu siguranţă când o ai sau nu.

O persoană încrezătoare este o persoană care are conştiinţa profundă că poate face ceea ce doreşte. Noţiunea că s-ar putea să nu reuşească nu este o problemă pentru că ştie că valoarea sa nu poate fi măsurată prin obiective individuale.

Cu toţii avem neajunsurile noastre. Poate că nu eşti un jucător aşa de bun de tenis.
Cui îi pasă? Contează acest lucru?

Singura cale de a descoperi care îţi sunt talentele este să încerci diferite lucruri.  Vei fi bun la unele, vei fi şi mai bun la altele iar unele lucruri nu le poţi face. Dar acum ştii aceste lucruri şi poţi merge mai departe.
Probabil că ai auzit zicala care spune că : singurele lucruri pe care le regreţi sunt acelea pe care nu le-ai făcut.
Este adevărat, pentru că fără a încerca, aceste lucruri rămân imagini perfecte în mintea ta. „Dacă aş fi jucat fotbal când eram mai tânăr…”, „dacă aş fi făcut aceea excursie în Europa când am avut şansa!”. Dacă te-ai gândit să urmezi facultatea de drept însă nu i-ai acordat niciodată o şansă, „ideea” de a deveni avocat te va măcina mereu. Nu ştii dacă ţi-ar fi plăcut acest lucru pentru că nu i-ai acordat niciodată şansa. Dacă ai fi urmat facultatea de drept poate ai fi aflat că nu era ceea ce tu îţi doreai şi ceea ce credeai. Poate ai fi descoperit că acest domeniu nu este pentru tine până la urmă.
Şi dacă da, atunci e perfect, iar tu nu ai nici un regret deoarece i-ai acordat o şansă.
Dar să nu ştii? Acesta este un regret pe care îl aştepţi să se întâmple.
Din păcate, lipsa de încredere îţi poate înscena eşecul de fiecare dată când încerci.

Pasul 2: accesează-ţi motivaţia.
Iată aici este un secret mic pe care mulţi oameni nu îl ştiu.
Încrederea ta este direct legată de nivelul tău de motivaţie. De ce?
Pentru că un individ motivat va depăşi această lipsă de încredere pentru a-şi satisface o dorinţă puternică. Un pictor trebuie să picteze. Un scriitor trebuie să scrie. A nu face aceste lucruri nu este o opţiune. Aşa că atunci când cuvintele nu îţi vin, ori culoarea nu se îmbină, creatorul va găsi o cale pentru a-şi accesa muza interioară.
Nu este o problemă de a vrea, ci mai degrabă o nevoie care trebuie împlinită. Această motivaţie este acel „lucru” care ne îndreaptă într-o anumită direcţie. Este ceea ce ne face să ne trezim în fiecare zi şi să o începem.

Suntem conduşi de o nevoie inexplicabilă să facem lucrul pe care ni l-am propus.  Fiecare dintre noi este stimulat de ceva diferit. Unii dintre noi vor fi avocaţi în timp ce alţii se oferă la munca voluntară. Unii vor vrea să devină doctori în timp ce alţii se îndreaptă către cariere de actori şi artişti. Iar pe măsură ce cu toţii suntem egali, ambiţiile noastre sunt la fel de admirat. Dorinţa nimănui nu este mai bună ori mai rea ca a altei persoane.

Secretul constă în a-ţi da seama ce anume te motivează.

Trebuie să decizi ce anume vrei în viaţa. Imaginează-ţi că eşti la un restaurant şi comanzi o supă. Te decizi asupra unei supe de pui şi îi spui ospătarului să ţi-o aducă. Ospătarul duce comanda bucătarului care începe să îţi facă supa. Însă în timp ce îţi pregăteşte supa, tu te răzgândeşti. Îi spui acum ospătarului că doreşti o supă de rosii. Ospătarul se intoarce şi îi spune bucătarului să se opreasca din a face supa de pui şi să pregătească una de roşii. Aşa că bucătarul aruncă supa de pui şi o face pe cea de roşii. Însă chiar în momentul acela îl chemi pe ospătar şi îi spui că ai dori în schimb o supă de ciuperci. Este prea cald pentru supa de roşii azi, îi explici tu. Încă o dată ospatarul se grăbeşte să îi spună bucătarului şi încă o dată bucătarul aruncă supa de rosii şi începe să o pregătească pe cea de ciuperci. Iar tu aştepţi…şi aştepţi…Iar dacă supa tot nu soseşte te hotărăşti să părăseşti localul. Gândeşte-te că ospătarul este subconştientul tău. Bucătarul este inteligenţa superioară, iar supa este scopul zilei tale.

Observi problema? Orice ai cere acesta vine către tine. Dar te-ai oprit din a cere, ori te-ai răzgândit ori ai renunţat când erai aproape. Ceea ce doreai nu mai vine către tine pentru că îţi lipseste claritatea şi concentrarea.
Nu poţi crea ceea ce vrei pentru că nu ştii ce vrei.

Ieşi din această capcană dacă doreşti să traiesti o viaţa extraordinară!
Întreabă-te ….dar dacă…
* ai avea mai mulţi prieteni?,
* te-ai simţi mereu încrezător, indiferent de situaţie?,
* ai călători în toate acele locuri exotice la care ai visat?,
* ai avea o slujbă care îţi place cu adevărat,
* ai fi plăcut şi apreciat de colegii tăi?,
* ai avea o relaţie minunată cu soţia şi copii tăi?,
* ai avea destui bani şi ai putea dona în scopuri caritabile de-a lungul vieţii tale.

Primul pas constă în a-ţi imagina aceste lucruri.

Secretul pentru a-ţi construi viaţa visurilor tale constă în a-ţi imagina viaţa visurilor tale.
Notează pe o foaie de hartie 10 lucruri pe care vrei să le faci în viaţa ta. Apoi întinde-te, relaxează-te şi imaginează-te ca fiind, făcând ori având acele lucruri.
Atunci când te relaxezi începi să experimentezi lucruri pozitive în ceea ce priveşte viitorul pe care îl cauţi. Devii entuziasmat şi motivat. Chiar şi după ce ieşi din starea de relaxare această motivaţie va rămâne alături de tine.
Trebuie să aprinzi un foc în sufletul tău pentru a atinge ceva măreţ. Apoi te gândeşti la un viitor frumos. Şi simţi emoţiile asociate cu el, gândul măreşte emoţiile ce fac să funcţioneze legea atractivităţii în viaţa ta.

Aminteste-ţi aceasta ecuaţie: gând + emoţie= atracţie.
Coincidenţele ciudate, întâmplările ciudate, sunt toate de natura „norocului” şi vor începe să te ajute în a te îndrepta către viitorul tău.

Viaţa este la dispozitia ta. Nu există limitări în ceea ce poţi îndeplini când combini energia ta creativă cu puţină încredere.

Accesează doar puterea minţii tale.

În aceasta lecţie, ai aflat ceva despre potentialul minţii, cum ar fi abilitatea sa de a crea şi a atrage orice poate crea imaginaţia ta.